Hidroelectrica, cea mai mare companie din România, caută CEO și CFO: candidații trebuie să aibă experiență de conducere, studii economice sau inginerești și să livreze investiții, profit și strategii pentru tranziția energetică
Hidroelectrica, cea mai mare companie din România după capitalizare, a lansat procedura de selecție pentru două poziții-cheie în conducere – director general (CEO) și director financiar (CFO) – în paralel cu publicarea scrisorii de așteptări care trasează direcțiile strategice pentru…
Hidroelectrica, cea mai mare companie din România după capitalizare, a lansat procedura de selecție pentru două poziții-cheie în conducere – director general (CEO) și director financiar (CFO) – în paralel cu publicarea scrisorii de așteptări care trasează direcțiile strategice pentru următorii ani.
Mandatele sunt valabile până în noiembrie 2027, iar procesul are loc în baza legislației privind guvernanța corporativă a companiilor de stat.
Compania, controlată majoritar de stat prin Ministerul Energiei, caută candidați cu experiență în conducere și management, într-un moment în care trebuie să livreze simultan investiții de miliarde de lei, profituri consistente și tranziția către energie verde. Pentru poziția de CEO, cerințele includ studii superioare în inginerie sau economie, minimum 7 ani experiență profesională și cel puțin 5 ani în funcții de conducere sau consultanță în management. Candidații trebuie să aibă cunoștințe de limba engleză și să nu fi fost revocați din funcții similare în ultimii ani.
Pentru CFO, profilul este mai tehnic: pe lângă studiile economice și experiența generală, este necesară experiență de minimum 5 ani în management financiar, cunoașterea standardelor IFRS și deținerea unor certificări profesionale precum ACCA, CFA, CAFR sau CECCAR.
Selecția va include analiza dosarelor, verificarea referințelor, interviuri și evaluări comportamentale, dar și analiza declarațiilor de intenție ale candidaților, raportate la obiectivele stabilite de acționari.Aceste obiective sunt detaliate în scrisoarea de așteptări, care pune presiune pe viitoarea conducere să mențină poziția de lider a companiei și să transforme Hidroelectrica într-un „pilon central al tranziției energetice din România”.
Printre priorități se numără modernizarea și retehnologizarea portofoliului de centrale, accelerarea proiectelor de investiții aflate în derulare și extinderea în energie eoliană, solară și alte surse regenerabile, inclusiv prin achiziții și parteneriate.
În paralel, conducerea va trebui să mențină stabilitatea financiară și o politică de dividende generoasă, cu distribuirea a aproximativ 90% din profit către acționari, în timp ce gestionează un program investițional de peste 8 miliarde lei în perioada 2025-2027.
Documentul subliniază și nevoia de digitalizare, eficientizare operațională și atragere de specialiști, dar și implementarea standardelor ESG și consolidarea guvernanței corporative.
În același timp, viitorii șefi ai companiei vor trebui să gestioneze riscuri semnificative, de la volatilitatea pieței energiei și riscul hidrologic, până la presiunile de decarbonizare și schimbările de reglementare.
Recrutarea vine într-un context în care Hidroelectrica rămâne cel mai mare producător de energie din România, cu circa 27% din producția totală și un rol esențial în echilibrul Sistemului Energetic Național, ceea ce ridică miza selecției la unul dintre cele mai importante procese de recrutare din sectorul public.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026