Heineken a avut vânzări în scădere în România pentru primul semestru
Heineken, al treilea mare producător de bere la nivel mondial, a avut vânzări în coborâre în Europa Centrală și de Est în prima jumătate a anului, pe fondul nivelului redus al încrederii consumatorilor și cheltuielilor de consum, printre piețele unde a înregistrat scăderi numărându-se și România.
Volumul vânzărilor de bere ale Heineken în regiune a coborât cu 5% în primul semestru, la 23 milioane hectolitri, cu scăderi în România, Rusia, Polonia, Slovacia și Austria, potrivit unui comunicat transmis miercuri de companie. Declinul a fost limitat de evoluțiile pozitive din Germania, Bulgaria și Serbia.
Pe lângă situația economică dificilă, afacerile Heineken în Europa Centrală au fost afectate și de condițiile meteo nefavorabile din trimestrul al doilea, mai precis de inundațiile severe din Polonia, Germania, Austria și Cehia, notează compania.
Veniturile Heineken în Europa Centrală și de Est au scăzut, în bază organică, cu 1% în primul semestru față de aceeași perioadă a anului trecut, la 1,52 miliarde euro, însă venitul pe hectolitru de bere vândut a urcat cu 4%, la 66 euro.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026