Versiunea completă
Actualitate

Halep: Nu am fost pregătită să joc acest meci și am evoluat prost

Jucătoarea japoneză Naomi Osaka, locul 44 WTA, a dezvăluit că nu se aștepta să o învingă pe Simona Halep atât de clar, scor 6-3, 6-0, și a explicat cum a reușit să obțină acest succes.

Denis Șchiopu · 17 martie 2018 · 1 min de citit

“Am încercat să îmi pun în aplicare planul de joc. Să întâlnesc pe cineva atât de bun ca Simona și să înving cu un astfel de scor e mai mult decât mi-am dorit. Planul a fost să trimit cât mai multe mingi înapoi, să fiu mai consistentă. Asta nu mi-a reușit la Australian Open, unde am pierdut. O să mă antrenez pentru finală, nu am timp pentru altceva în ziua liberă. Sunt recunoscătoare că fanii m-au susținut pe toată durata partidei și sper să o facă și în ultimul act”, a declarat Osaka.

La rândul ei, Simona Halep, liderul mondial, s-a declarat dezamăgită de evoluția avută, sâmbătă dimineață, contra japonezei Naomi Osaka, dar a mărturisit că este mulțumită de parcursul avut la turneul pe care l-a câștigat în 2015.

“Nu am fost pregătită să joc acest meci și am evoluat prost. Partea bună este că am jucat semifinale, după multe săptămâni de pauză. E o înfrângere greu de digerat, însă îmi voi reveni, mâine e o nouă zi. Am jucat bine până la 4-3, dar apoi mi-am pierdut concentrarea, nu știu de ce”, a spus Halep.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti