Versiunea completă
Actualitate

Hakan Șukur, fost fotbalist: Erdogan mi-a luat tot. Sunt considerat inamicul politicii eronate

Fostul atacant turc Hakan Șukur (48 de ani) a oferit un interviu în presa din Germania, în care a vorbit despre situația în care se află de cinci ani, de când a fost nevoit să plece din Turcia, din cauza…

George Toader · 14 ianuarie 2020 · 1 min de citit

 Fostul atacant turc Hakan Șukur (48 de ani) a oferit un interviu în presa din Germania, în care a vorbit despre situația în care se află de cinci ani, de când a fost nevoit să plece din Turcia, din cauza regimului impus de Recep Erdogan.

Fostul fotbalist a fost considerat trădător, i-a fost luată toată averea și s-a refugiat în SUA, unde își câștigă traiul având job-uri obișnuite. Hakan Șukur lucrează într-o cafenea, iar în timpul liber devine șofer de Uber.

”Erdogan mi-a luat totul. Mi-a luat dreptul la libertate, nu m-a lăsat să mă exprim, nu mi-a dat dreptul să muncesc. Am câteva apartamente în Turcia, dar nu pot să le închiriez. Toți chiriașii care au încercat să stea acolo s-au trezit cu amenințări. Și eu am fost păzit pentru o perioadă după ce m-am mutat aici, am avut sprijinul autorităților.

Am ajuns la fundul sacului, trebuie să muncesc în fiecare zi. Eu iubesc Turcia, dar sunt inamicul politicii eronate.” , a spus Hakan Șukur în Bild.

Hakan Șukur a avut o carieră importantă și și-a pus amprenta în fotbalul european, evoluând la echipe cu nume, precum Bursaspor, Galatasaray, Torino, Inter, Parma sau Blackburn. A câștigat 17 trofee, iar cele mai importante sunt Cupa Italiei cu Parma (2002) și Cupa UEFA cu Galatasaray (2000).


(sursa: Mediafax)

Ce mai trebuie să citeşti