Hacker român ce a atacat serverele armatei SUA, NASA și Pentagonului, ridicat de DIICOT
Un hacker, cunoscut ca TinKode, a fost ridicat, marți, de anchetatorii români, pentru spargerea serverelor Armatei SUA, NASA și Pentagonului, autoritățile judiciare americane fiind implicate în investigarea acestui caz, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Hackerul TinKode are 20 de ani, el urmând a fi audiat, marți, la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)-Serviciul teritorial Timișoara. Tânărul e suspectat că atacat serverele Armatei Statelor Unite, ale NASA (National Aeronautics and Space Administration) și Pentagonului (sediul central al Departamentului Armatei), spun sursele citate. “Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări față de o persoană în vârstă de 20 de ani, din municipiul Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces fără drept la sisteme informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate și în scopul obținerii de date informatice, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic și perturbarea gravă a funcționării unui sistem informatic”, precizează DIICOT, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026