Guvernul vrea să impoziteze suplimentar bugetarii care câștigă peste 4.500 lei lunar
Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depășește 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor și numai pentru sectorul bugetar, a declarat, marți, premierul Victor Ponta.
El a amintit că Guvernul USL intenționează să aplice de anul viitor cote diferențiate de impozit, în funcție de nivelul salariilor. “În plus față de acest sistem fiscal, dacă va fi cazul și dacă se va dovedi o idee bună, în special în zona bugetară, pentru că nu vreau să dăm semnale negative în zona privată care deja a suferit destul de multe în urma crizei, pentru cei care au venituri mari de la buget, de peste 4.500 lei pe lună, acolo poate fi vorba de o taxă de solidaritate. O taxă de 16 plus încă 16 peste ceea ce depășește 1.000 de euro pe lună”, a spus Ponta, la Prima TV.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026