Guvernul schimba legea ca sa impuna in judete proiectele Ministerului Dezvoltarii
Guvernul a decis sa modifice Legea administratiei publice, prin simplificarea modului in care pot fi adoptate hotarari de consiliu local. Acestea vor putea fi adoptate cu jumatate plus unu din consilierii locali sau judeteni prezenti la sedinta si nu cu doua treimi din voturi, ca pana in prezent.
Modificarea a fost decisa printr-un proiect de lege adoptat in sedinta de joi a Guvernului, care modifica Legea administratiei publice locale si care a fost transmis Parlamentului spre dezbatere in procedura de urgenta.
Decizia Guvernului a venit dupa ce votul din sedinta CJ Suceava – condus de vicepresedintele PDL, Gheorghe Flutur – pentru aprobarea modernizarii unor drumuri a fost blocat din cauza absentei consilierilor opozitiei, care au invalidat astfel cvorumul de sedinta.
Proiectul prevedea transferul a sapte drumuri judetene din administrarea CJ Suceava in cea a MDRT, pe perioada modernizarii acestora prin Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii, suma totala prevazuta pentru lucrari fiind de aproximativ 247 milioane de lei. PSD si PNL Suceava au boicotat votul lipsind de la sedinta CJ, cu argumentul ca nu vor sa dea girul unei posibile inginerii financiare a PDL si a Elenei Udrea.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026