Versiunea completă
Actualitate

Guvernul lui Iurie Leancă nu primește votul de încredere al Parlamentului

Premierul moldovean desemnat, Iurie Leancă, nu a primit, joi, votul de încredere al Parlamentului, relatează PRO TV Chișinău.

Iuliana Enache - Mediafax · 12 februarie 2015 · 1 min de citit

Pentru învestirea Guvernului au votat doar 42 de deputați, în timp ce numărul minim necesar era de 51.

Joi, deputații PD și PLDM au prezentat lista nominală a noului Executiv, printre care se numără francezul Stephane Cristophe Bride, nominalizat la Ministerul Economiei, și paralimpicul Serghei Afanasenco pentru Ministerul Tineretului și Sportului.

După acest eșec, urmează o a doua tentativă. În cazul în care și aceasta eșuează, șeful statului dizolvă Parlamentul și convoacă alegeri anticipate.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat după vot că partidul său a decis să nu susțină Guvernul întrucât a primit lista nominală și programul de guvernare mult prea târziu. De asemenea, liderul PCRM a declarat că nu are încredere în unele persoane prezente în Cabinet.

Vladimir Voronin a precizat, de asemenea, că nu are condiții pentru a vota următorul Guvern, precizând doar că își dorește o coaliție a celor 101 deputați.

Ce mai trebuie să citeşti