Guvernul limitează exporturile de energie. Județele afectate de viscol, ajutate cu 244.000 lei
Guvernul a adoptat o decizie cu privire la limitarea sau sistarea exporturilor de energie electrică în perioada 16 februarie - 15 martie, în condițiile în care primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu a insistat că nu există nicio problemă cu furnizarea energiei electrice pentru consumatorii casnici și industriali, iar măsura luată este doar de ordin preventiv.
“Este o decizie pe care am luat-o în baza informărilor tehnice, pentru a putea păstra buna alimentare a consumatorilor, în primul rând a celor individuali, apoi a celor industriali și, într-o etapă ulterioară, de importanță, a exporturilor noastre de energie electrică”, a declarat primul-ministru.
Potrivit actului normativ adoptat astăzi, în măsura în care situația ar impune, o primă etapă o reprezintă limitarea exportului de energie electrică, după care, dacă va fi necesar, marii consumatori ar urma să-și diminueze cererea de energie electrică.
Guvernul a aprobat, de asemenea, acordarea de ajutoare umanitare în valoare totală de 244 mii de lei pentru patru județe, cele mai puternic afectate de viscol și ninsori: Brăila – 70 de mii de lei, Buzău – 35.500, Călărași – 52.000 și Vrancea – 86.500 de lei. Ajutoarele constau în combustibil și alimente.
Acesta este un prim sprijin pe care Guvernul României îl acordă, urmând ca în perioada următoare să fie analizate posibilitățile financiare pentru alte localități din țară care au fost afectate de viscol și ninsori, a declarat ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca.
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a precizat în momentul de față nu există avertizări meteorologice care să indice vreun risc de inundații, însă a discutat cu ministrul Gabriel Berca despre măsurile necesare la nivelul Comandamentului de Urgență, pentru a fi pregătiți în orice situație.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026