Guvernul discută legea de reducere a CAS, documentul va fi trimis Parlamentului spre aprobare rapidă
Proiectul legii de reducere a contribuțiilor de asigurări sociale, cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie, va fi discutat, miercuri, de Guvern și trimis cât mai rapid la Parlament, unde va fi adoptat de Senat în procedură de urgență și de deputați la începutul lunii iulie, afirmă premierul Ponta.
“Avem pe ordinea de zi proiectul de lege privind modificarea Codului Fiscal, în sensul reducerii contribuțiilor de asigurări cu 5% (puncte -n.r.) de la 1 octombrie. Vreau să plece la Parlament cât mai repede. Senatul mi-a comunicat că așteaptă proiectul, îl dezbate în procedura cea mai rapidă și îl adoptă, iar Camera Deputațiilor, la începutul lunii iulie, va avea oricum o sesiune extraordinară pentru a aproba ratificarea Acordului de asociere între Moldova și Uniunea Europeană și atunci îl adoptă și Camera Deputaților, deci poate pleca la președinte pentru promulgare”, a afirmat Ponta la începutul ședinței de Guvern.
El a susținut totodată că s-a discutat cu instituțiile financiare internaționale în această privință, iar Guvernul, fiind “mai bun gospodar”, are bani puși deoparte pentru această măsură.
“Cred că este o măsură foarte bună, cerută de mult timp de toate partidele politice. Unele, după ce am fost noi de acord, nu mai sunt ele de acord, dar e treaba lor. Avem – și am discutat clar cu intituțiile financiare internaționale – ne încadrăm în 2014 în toate obligațiile pe care ni le-am asumat. Am fost un guvern mai bun gospodar și avem niște bani puși deoparte pentru această reducere”, a susținut premierul.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Poate pierde Nvidia omul care a transformat-o într-un gigant de trilioane de dolari? Acțiunile companiei scad cu peste 7% în două zile în urma scandalului în care este implicat CEO-ul Jensen HuangActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Suma de 4,5 mld. euro împrumutată de România prin eurobonduri externe a ajuns în vistieria statului. Nazare, ministrul Finanțelor: A doua emisiune de euroobligațiuni a României pe piețele internaționale din 2026 s-a bucurat de un interes mare din partea investitorilor și a reconfirmat încrederea de care se bucură RomâniaActualitate · 10 noiembrie 2026