Guvernul britanic exclude posibilitatea unui nou referendum privind Brexitul
Guvernul britanic a respins posibilitatea organizării unui nou referendum privind apartenența Marii Britanii la UE, răspunzând unei petiții care solicita un nou referendum pe această temă, relatează cotidianul The Guardian.
Petiția, semnată de peste 4,1 milioane de persoane, solicita organizarea unui nou referendum, citând faptul că voturile în favoarea părăsirii Uniunii Europene nu au depășit pragul de 60 la sută, iar prezența la urne a fost sub 75 la sută.
Răspunsul oficial al guvernului britanic a fost acela că Legea referendumului privind Uniunea Europeană nu include prevederi referitoare la prezența la urne. Comunicatul mai precizează că peste 33 de milioane de persoane au votat la referendum.
“Legea a fost analizată și dezbătută în Parlament și a fost aprobată de Camera Comunelor și Camera Lorzilor. Actul a stabilit condițiile în care va avea loc referendumul, inclusiv dispoziții privind stabilirea datei, dreptul de vot și întrebarea care va apărea pe buletinul de vot. Actul nu a stabilit un prag pentru rezultat sau rata minimă de participare,” se afirmă în comunicatul emis de guvernul britanic.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026