Guvernul a instituit o schemă de ajutor de minimis pentru promovarea vinurilor în străinătate
Executivul a adoptat, miercuri, o hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru măsura de promovare a vinurilor din țări terțe, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
„La propunerea Ministerului Agriculturii, a fost instituită o schemă de ajutor de minimis pentru măsura de promovare a vinurilor din țări terțe. (…) Este vorba despre acordarea unui sprijin financiar din fonduri naționale de până la 30% și astfel sprijinul total acordat pentru promovarea de vinuri românești pe piețele terțe crește la 80%. 50% sunt bani europeni, 30% din fonduri naționale. Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, această constribuție a statului, este de 1,5 milioane de euro, respectiv 7 milioane de lei, și se asigură în limita creditelor de angajament aprobate în anul 2018 Ministerului Agriculturii”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul ședinței Executivului.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026