Guvernul a decis ca transporatorii să primească înapoi o parte din acciză timp de cinci ani
Sistemul prin care transportatorii care utilizează motorină vor primi înapoi o parte din acciza introdusă din aprilie va fi menținut timp de cinci ani, până la 31 martie 2019, a decis Guvernul, schimbând în acest sens forma proiectului de ordonanță prezentată public de Ministerul Finanțelor.
În forma prezentată public, ordonanța prevedea că măsura de restituire a accizei se acordă pentru motorina achiziționată după data intrării în vigoare a actului normativ.
În ședința de miercuri, Guvernul a decis, însă, să completeze acest paragraf în sensul de a stabili că facilitatea va fi menținută cinci ani.
“Măsurile instituite se aplică cu respectarea procedurilor specifice în domeniul ajutorului de stat, pentru motorina achiziționată după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 martie 2019, cu încadrarea în creditele de angajament și bugetare aprobate prin legea bugetului de stat pentru Programul «Ajutoare de stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții din cadrul bugetului Ministerului Finanțelor Publice”, este decizia Guvernului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
O poveste nespusă: când Romtelecom a fost la un pas să devină ceea ce este astăzi DigiSpecial · 11 noiembrie 2026
-
Între ideal si supraviețuire: cum a devenit viața la 20 ani o jonglerie între facultate, job și supraviețuire financiară și cum reușești totuși să nu te pierzi pe drum?Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Prețul zahărului a crescut cu aproape 25% de la începutul anului pe piețele internaționale, la peste 450 USD pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi aniActualitate · 11 noiembrie 2026