Guvernul a aprobat suplimentarea cu 1,8 miliarde lei a plafonului pentru programul IMM Plus, de care vor beneficia încă 2.300 de beneficiari
Guvernul a aprobat prin ordonantă de urgentă suplimentarea cu 1,8 miliarde lei a plafonului pentru programul IMM Plus și, în paralel, a autorizat Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM să emită acordurile necesare pentru refinanțarea creditelor contractate în…
Guvernul a aprobat prin ordonantă de urgentă suplimentarea cu 1,8 miliarde lei a plafonului pentru programul IMM Plus și, în paralel, a autorizat Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM să emită acordurile necesare pentru refinanțarea creditelor contractate în cadrul programului Prima Casă/Noua Casă.
Bugetul suplimentar alocat va permite accesul la credite de investiții și pentru capital de lucru pentru un număr estimat de 2.300 beneficiari suplimentari, astfel că schema de ajutor de stat va sprijini circa 13.800 de companii afectate direct sau indirect de efectele crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Fondul de Garantare a început procedura de alocare a plafoanelor pe finanțatorii parteneri, urmând ca în data de 19 iunie să deschidă aplicația programului pentru introducerea noilor solicitări de garantare. Aplicația pusă la dispoziția finanțatorilor va rămâne deschisă până la data de 21 iunie pentru solicitările noi introduse.
Beneficiarii schemei de ajutor de stat IMM PLUS beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat din valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare, aferente garanției, pe toată durata de valabilitate a garanției acordate, și a dobânzilor aferente creditelor sau liniilor de credit, acordate pe o perioadă de maximum 12 luni, cu excepția beneficiarilor componentei AGRO PLUS care nu beneficiază de dobândă finanțată de la bugetul de stat în baza acestei scheme de ajutor de stat.
Programul se adresează tuturor categoriilor de IMM-uri, întreprinderilor cu capitalizare de piață medie, inclusiv start-up-uri și Unităților Administrativ Teritoriale, care pot aplica până la 30 iunie 2024 pentru finanțări cu garanții de stat și costuri subvenționate din bugetul Ministerului Finanțelor. Soluțiile de finanțare sunt adaptate diferitelor sectoare de activitate, beneficiarii putând opta pentru una din următoarele componente: IMM ROMÂNIA PLUS, AGRO PLUS, IMM PROD PLUS și CONSTRUCT PLUS.
Totodată, FNGCIMM va începe emiterea acordurilor de refinanțare pentru creditele contractate în cadrul Programului Prima Casă / Noua Casă.
“Prin aceste măsuri legislative, ne dorim să sprijinim beneficiarii programelor și să facilităm accesul lor la refinanțări în condiții avantajoase. Este un pas important pentru a simplifica procesele administrative și pentru a oferi un sprijin concret celor care doresc să-și optimizeze condițiile financiare.” a declarat Dumitru Nancu, Director General, FNGCIMM.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026