Guvernul a aprobat ordonanța de urgență privind parteneriatul public privat
Guvernul a aprobat, joi, ordonanța de urgență privind parteneriatul public privat, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, afirmând că vechea lege conținea anumite paralelisme legislative, erori de definire și anumite dispoziții neclare.
”Ordonanța de urgență privind parteneriatul public privat a fost aprobată în ședința de guvern. Textul legii privind parteneriatul public privat conținea anumite paralelisme legislative, erori de definire, anumite dispoziții neclare, așadar a fost necesară această ordonanță de urgență care rezolvă foarte multe dintre problemele din acest domeniu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
El a mai spus că OUG prevede că că parteneriatul public privat are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea și/sau extinderea unui bun care va aparține patrimoniului partenerului public.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026