Guvernul a amânat acciza la carburanți, dar numai după ce s-a convins că Băsescu a promulgat bugetul
Guvernul a amânat, prin ordonanță de urgență, termenul de introducere a accizei de 7 eurocenți la carburanți, ordonanța fiind însă aprobată doar după ce membrii Cabinetului au primit, pe masă, decretul prin care președintele Traian Băsescu promulgă bugetul, au relatat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Premierul Victor Ponta a anunțat anterior că introducerea accizei de 7 eurocenți va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014, la carburanți, iar președintele Traian Băsescu va trimite, miercuri, la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat.
Ulterior, președintele Traian Băsescu a anunțat că a promulgat bugetul de stat pe anul 2014.
El a fost întrebat ce garanții i-a oferit Victor Ponta pentru promulgarea Bugetului de Stat, el răspunzând “cuvântul de onoare” și adăugând: “Să sperăm că de data asta se va ține de cuvânt”.
Președintele spusese în câteva rânduri că nu va promulga bugetul dacă acciza la carburant va fi majorată, premierul Victor Ponta precizând ulterior că negociază cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, și aplicarea acesteia doar la benzină.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026