Grupul Mantor a obținut aprobarea pentru construcția ansamblului rezidențial Trastevere
Grupul Spaniol Mantor a primit aprobarea pentru Planul Urbanistic Zonal al ansamblului rezidențial Trastevere din Bulevardul Erou Iancu Nicolae nr. 84.
Trastevere este primul proiect dezvoltat de Mantor și va avea un regim de înălțime de P+6, format din 54 de apartamente. Ansamblul rezidențial se va întinde pe o suprafață de aproximativ 6.000 mp, iar valoarea investiției se ridică la aproximativ 6 milioane de euro.
Ansamblul rezidențial are parcare proprie, include o sală de gimnastică, un spațiu de joacă interior pentru copii și o piscină pe acoperiș.
“Noi avem o experiență amplă ca antrepreneror general, dar Trastevere este primul proiect creat de Mantor în calitate de dezvoltator pentru piața din România. Pasul următor este să depunem documentația pentru autorizația de construcție, ca să putem începe lucrările și să finalizăm proiectul în vara anului 2018, așa cum am planificat”, declară Tomas Manjón, co-fondator al Mantor Group.
Fondatorii grupul Mantor au un portofoliu format din 16 proiecte de construcții premium și de lux, care însumează peste 500.000 mp în Spania și România.
La momentul de față, Mantor execută 4 lucrări ca antreprenor general, cu un buget cumulat de aproximativ 7 milioane de euro: o clădire în zona Cotroceni, o clădire in strada Docenților, o clădire în zona Amzei (fosta casă Mița Biciclista) și o fabrică în Urlați, lângă Ploiești.
Mantor este un grup de companii fondat de 3 parteneri spanioli (Tomas Manjon, Diego Stuyck, David Tortosa) în anul 2015. În România este prezent cu patru divizii: Dezvoltare Imobiliară Antreprenor General, Amenajări interioare și Property și Facility Management
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026