Grupul City Grill preia spațiul berariei Becker Brau din Rahova
Grupul românesc de restaurante City Grill face un pas important pentru extinderea în centrul Bucureștiului prin preluarea spațiului fostei berării Becker Brau din zona Rahova.
În această primăvară, Grupul City Grill deschide un restaurant în spațiul fostei berării, în urma unei investiții de 500.000 euro. Deschiderea face parte dintr-un plan amplu de dezvoltare al Grupului City Grill, care vizează extinderea portofoliului de restaurante în clădiri sau locuri cu istoric în domeniul ospitalității, în București sau orașe mari din țară.
Potrivit lui Daniel Mischie, CEO City Grill Group, bugetul total de investiții în noi restaurante sau reamenajari ale grupului pentru acest an poate depăși 3,5 milioane euro, dezvoltarea fiind condiționată de găsirea unor spații potrivite.
Spațiul are o suprafață de peste 1000 mp și poate găzdui până la 300 oaspeți în interior și 200 pe terasă. Lucrările pentru amenajarea restaurantului din portofoliul City Grill, care va funcționa în locul fostei berării Becker Brau sunt în desfășurare, urmând ca acesta să fie deschis în această primăvară, cu o echipa de peste 100 angajați.
În 2018, Grupul City Grill a ajuns în 2018 la o cifră de afaceri de 37,7 milioane de euro, cu o creștere de 11% față de anul precedent. Valoarea investițiilor din 2018 s-a ridicat la 2,3 milioane de euro.
City Grill are peste 1350 de angajați în restaurantele și cafenelele operate și este cel mai important angajator român din industria restaurantelor. Cele mai căutate poziții sunt cele de picoli, ospătari, bucătari și ajutor de bucătar.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026