Grindeanu: Radu Oprea mi-a spus că este o exagerare, că are un cazier fiscal la zi curat
„Radu Oprea mi-a spus că e o exagerare și că are cazier fiscal curat”, afirmă liderul interimar al PSD, întrebat de ce nu demisionează pe modelul Anastasiu și șeful SGG pentru că, în trecut, a avut un dosar penal în care a fost anchetat pentru evaziune fiscală și spălare de bani.
„Am văzut în presa azi dimineață, cred că am văzut aceste lucruri. L-am sunat pe Radu Oprea. Mi-a spus că este o exagerare, că are un cazier fiscal la zi curat, că avea calitatea de asociat în acea firmă și că există o decizie în Înaltei Curți de Casație și Justiție favorabilă companiei sale, dată ulterior acestor acuze. Sunt lucruri pe care fiecare, într-un final, trebuie să le comunice. Nu sunt lucruri noi, se știa de aceste lucruri”, spune Sorin Grindeanu, întrebat dacă nu e o dublă măsură demisia lui Anastasiu, în condițiile în care Șeful Secretariatulului General al Guvernului, Radu Oprea, a avut în trecut un dosar penal în care a fost anchetat pentru evaziune fiscală și spălare de bani.
La remarca unui jurnalist că Radu Domnul Oprea a scăpat de anchetă după ce a plătit prejudiciul în cauza, Grindeanu a spus: „Să nu credeți că fug de o anumită responsabilitate de a răspunde. Eu și toată lumea știa de aceste lucruri. Nu e pentru prima oară când s-a spus. Am văzut și decizia în Înaltei Curți. E o decizie a Înaltei Curți de Casație, legată de acea companie. Nu pot eu să comentez o decizie Înalte Curți. Astea sunt lucrurile pe care le comunic. Pe Radu o să-l rog să comunice mai mult, dacă există neclarități”.
În cazul lui Marian Neacșu, el afirmă că a fost o reabilitare.
„Dacă mi-aduc bine aminte, cred că au fost zeci de parlamentari în aceeași situație și vă rog să verificați decizia biroului permanent a Camerei Deputaților în care se spunea că ai voie să faci lucruri de acest tip. Între timp, Justiția a dat această sentință. Nu fug de niciun fel de responsabilitate. Sunt lucruri cunoscute. Sunt lucruri care au fost în spațiu public. (…) Sunt lucruri care au fost și în guvernele anterioare. Ciucă, Ciolacu, unul, doi… Maria Neacșu n-a comunicat sau nu s-a aflat despre Maria Neacșu acum, peste noapte, aceste lucruri. Și în acest moment nu e nimic nou. Nu vă suprați. Eu, ca președinte a unui partid din coaliție, n-am știut aceste lucruri despre mită în formă continuată timp de opt ani. Eu n-am știut”, încheie Grindeanu.
Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a anunțat duminică demisia. „Aveam de ales între faliment sau să dau curs șantajului”, spune Anastasiu. El a afirmat că funcționarul de la ANAF îi teroriza colaboratorii.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026