Grapini, despre mandatul de ministru: A fost o experiență dură pentru mine
Fostul ministru delegat pentru IMM și Turism Maria Grapini a declarat vineri, într-o conferință, că funcția pe care a ocupat-o a fost o experiență dură pentru ea și că vrea ca în cazul în care va fi europarlamentar să aducă foarte repede în țară informațiile de la Bruxelles.
Grapini a fost însoțită la conferință de Florin Jianu, succesorul ei în funcție, care, după un scurt discurs, i-a dat cuvântul, adresându-i-se cu “doamna Maria”.
Grapini a prezentat un raport al realizărilor pe care l-a făcut public și la finalul anului trecut și și-a exprimat câteva regrete legat de mici neputințe, puține, de altfel, în comparație cu realizările.
“A fost o experiență dură pentru mine, am avut foarte multe ambiții, câteva am reușit să le pun în practică, nu toate. Sunt conștientă că viteza de lucru în administrațiile publice, în orice țară, nu este aceeași cu cea din mediul privat, însă nu regret această experiență și sper să-mi folosească mai departe în programul și proiectul pe care-l am, să prezint România la Parlamentul European”, a spus Grapini.
Ea a mărturisit că vrea, ca parlamentar, să facă ceea ce nu s-a făcut până acum, și anume să aducă foarte repede informația în țară. Odată informația primită, România va putea să o valorifice încă din faza de proiect.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026