GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Mai scade leul?
Cursul de schimb a ajuns la finele săptămânii la 4,3625 lei/euro, cel mai mare nivel din 19 aprilie încoace.
Analiștii estimează în general că evoluția leului, care a corespuns în ultimele luni atât cu tendința globală de creștere a apetitului pentru risc, cât și cu interesul ridicat al investitorilor pentru titlurile românești, ar putea fi influențată negativ de perspectiva ca Rezerva Federală să încheie programul curent de relaxare monetară, ducând astfel indirect și la scăderea interesului pentru plasamente în active românești. Leul s-a apreciat cu 3% de la începutul lunii aprilie până la jumătatea lui mai, spre 4,30, însă a pierdut apoi din atractivitate.
“Fluxurile slabe de capital în economia reală (investiții străine directe, credite) susțin scenariul unui curs între 4,35 și 4,40 lei/euro în următoarele trimestre”, cred analiștii Raiffeisen Bank România, adăugând că ponderea mare a nerezidenților pe piața titlurilor de datorie ar putea induce în continuare volatilitate pe piață.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026