GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Cum s-au ieftinit locuințele
Prețurile locuințelor au continuat să scadă în primul trimestru, iar tendința de ieftinire era așteptată să continue și în trimestrul al doilea, conform ultimului sondaj privind creditarea efectuat în rândul băncilor, publicat în această săptămână.
Băncile au raportat în primul trimestru o cerere constantă de credite imobiliare noi, contrar așteptărilor de reducere a acesteia, iar pe termen scurt prognozează o evoluție similară a cererii de credite pentru cumpărarea de terenuri și locuințe. Gradul mediu de îndatorare s-au modificat foarte puțin, situându-se în jur de 47% pentru creditele nou acordate, respectiv 50% la nivelul întregului portofoliu de credite imobiliare.
Apartamentele cu două camere vor rămâne și în perioada următoare vedetele pieței imobiliare, cu aproximativ 33% din numărul total de tranzacții planificate, urmate de apartamentele de 3 camere, cu 21% din numărul de tranzacții, respectiv de vile/case, cu 15% din numărul tranzacțiilor, conform unui studiu efectuat de BCR împreună cu peste 200 de parteneri agenții și dezvoltatori imobiliari.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026