Gorghiu cere excluderea din magistratură a judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești
Alina Gorghiu, parlamentar PNL și fost ministru al Justiției, cere excluderea din magistratură a judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești.
„Deznodământul rapid al recursului judecat astăzi de ICCJ arată că judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești a dat o hotărâre care nu arată independența Justiției, ci doar o necunoașterea evidentă a ordinii constituționale interne și o lipsă de pregătire cu consecințe extrem de periculoase, într-un context deosebit de complex. Procesul electoral continuă conform calendarului în baza actelor normative care sunt în vigoare”, scrie pe Facebook Alina Gorghiu.
Constituția e legea supremă în stat și nu este opțională, iar respectarea ei nu se negociază, adaugă ea, iar aceste lucruri ar fi trebuit să fie cunoscute de tot corpul de magistrați.
„Independența magistratului nu justifică într-un stat de drept nesocotirea Constituției. Practica unitară a instanțelor din România și interpretările constante date de ICCJ arată că deciziile CCR nu pot fi cenzurate de instanțe. Solicit CSM și Inspecției Judiciare o procedură rapidă în cercetarea disciplinară a judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești și aplicarea celei mai aspre sancțiuni, în acord cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite, adică excluderea acestuia din magistratură”, încheie Gorghiu.
ÎCCJ a admis, vineri, recursul și a anulat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești: „Admite recursurile împotriva sentinței nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal”.
-
România a doborât un record mondial Guinness în Prahova. Peste 2.500 de oameni au plantat simultan câte un copac, depășind recordul deținut de IndiaActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Diana Mocanu, fondator, Printco: Copiii sunt atrași irezistibil de ecrane. Noi ne propunem să venim cu un răspuns la această problemă globală. Credem că va fi o întoarcere la jocul fizic, la cărțile fiziceActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Cel mai admirat dintre cei mai admirați. Ce îl menține pe Dragoș Pavăl în fruntea businessului românesc?Cover story · 9 noiembrie 2026