Gilles Antoine este noul country general manager al L’Oréal România
L’Oréal România anunță numirea lui Gilles Antoine în funcția de country general manager, care îi urmează în funcție lui Richard Matalon.
După patru ani în care a condus compania L’Oréal România, Richard Matalon și-a încheiat mandatul în această țară și a primit noi responsabilități în cadrul grupului L’Oréal, continuându-și astfel cariera internațională.
Gilles Antoine și-a început cariera în urmă cu 17 ani în cadrul L’Oréal Franța, în domeniul vânzărilor. Cariera sa internațională în cadrul grupului a început în urmă cu peste zece ani. Traseul său profesional include numără țări precum Mexic (unde a ocupat funcția de sales director pentru divizia de produse publice), Brazilia (commercial director pentru Zona America Latină, divizia de produse publice) și Venezuela. În Venezuela, Antoine a reușit, în calitate de general manager al diviziei de produse publice, să dubleze cifra de afaceri în trei ani, într-un context economic complex. În 2009, el a revenit în Franța pe poziția de deputy general manager pentru Zona America Latină, având responsabilitatea activităților comerciale și de dezvoltare a unui număr de țări precum Peru, Columbia și țările din America Centrală.
De la începutul acestui an, Gilles Antoine devine noul director general al L’Oréal în România, conducând afacerile locale ale grupului și ocupându-se de managementul celor trei divizii și nouă branduri prezente pe piața locală.
“Sunt convins că această țară are un potențial extraordinar de creștere. 2012 promite să fie un an foarte interesant, cu noi lansări și produse excepționale care ne vor întări legătura cu consumatorii noștri!”, a declarat Gilles Antoine. În România, L’Oreal este prezentă pe piață de peste 14 ani și are peste 130 de angajați.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026