Gigantul Amazon se confruntă cu greve masive la depozitele din Germania
Sindicatul german Verdi a declanșat o grevă marți la șapte depozite Amazon din Germania, astfel încât mutarea coincide la nivel global cu „Prime Day”, unul dintre cele mai importante evenimente comerciale desfășurate de gigantul american, potrivit Reuters. Sindicatul Verdi a…
Sindicatul german Verdi a declanșat o grevă marți la șapte depozite Amazon din Germania, astfel încât mutarea coincide la nivel global cu „Prime Day”, unul dintre cele mai importante evenimente comerciale desfășurate de gigantul american, potrivit Reuters.
Sindicatul Verdi a anunțat că organizează o grevă de două zile, care face parte din bătălia îndelungată pe care o duc angajații cu Amazon pentru salarii mai bune și condiții mai bune de muncă în Germania.
Reprezentanții muncitorilor au explicat că bonusurile pentru muncă în vremea coronavirusului care au fost introduse în martie au fost eliminate ulterior în luna mai.
Un purtător de cuvânt al Amazon a explicat că majoritatea angajaților continuă să lucreze în mod normal, în ciuda grevei și a susținut că gigantul oferă „salarii excelente”, cu beneficii și condiții de lucru comparabile cu alți angajatori importanți.
Verdi organizează greve și proteste la Amazon în Germania încă din 2013, iar cel mai recent protest, din luna iunie, a fost declanșat după ce mai mulți angajați din centrele de logistică au fost infectați cu noul coronavirus.
Germania este a doua cea mai mare piață pentru Amazon, după Statele Unite.
Prime Day, un eveniment ce are loc în mod obșinuit în luna iulie pentru a spori vânzările, a devenit în 2020 un început timpuriu pentru sezonul de cumpărături asociat sărbătorilor de iarnă. Reducerile aplicate doar membrilor Amazon Prime, cu livrare rapidă și oferte pentru utilizatori, reprezintă esența Prime Day.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026