Ghețea: Băncile vor să poată emite obligațiuni pe baza ipotecilor din creditele ipotecare
Băncile vor să poată emite obligațiuni pe baza ipotecilor pe care le dețin din contractele de credite ipotecare pentru a avea surse de finanțare suplimentare, un proiect în acest sens fiind demarat de Asociația Română a Băncilor (ARB), a declarat vineri președintele asociației, Radu Grațian Ghețea.
“Dorim să găsim surse de finanțare suplimentare moderne. Astfel, am inițiat un proiect pentru promovarea unor acte normative care să permită emiterea de așa-numite cover bonds, ceea ce înseamnă că, în baza ipotecilor pe care le avem de la creditele ipotecare, să putem emite obligațiuni și să ridicăm sursa de finanțare în acest fel”, a afirmat Ghețea la conferința MEDIAFAX Talks about Banking.
Totodată, președintele ARB a mai făcut referire la legea insolvenței persoanelor juridice, spunând că asociația a înaintat o serie de propuneri către Parlament pentru modificarea legii, a procedurilor și metodologiei, întrucât băncile se confruntă cu probleme de recuperare a creanțelor, transformându-se din creditor majoritar în creditor minioritar.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cum vrea să evalueze Adrian Nica, președinte al ANAF, companiile în funcție de riscul fiscalActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Digi Romania, achitată definitiv în dosarul DNA al drepturilor TV pentru Liga 1Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Bursă. Salt Bank debutează oficial ca participant la Bursa de Valori și le permite celor aproape 1 milion de clienți să cumpere și să vândă acțiuni. Robert Anghel, CEO: De pe canapea, de pe metrou, de oriundeActualitate · 11 noiembrie 2026