Geoană cere o nouă ședință a Comisiei de Integritate a PSD
Președintele Senatului, Mircea Geoană, cere o nouă ședință a Comisiei Naționale de Arbitraj și Integritate Morală, în care să se analizeze cazul său, susținând că reuniunea de duminică a CNAIM a fost "nestatutară și ilegală".
Geoană susține, într-o scrisoare adresată membrilor Biroului Permanent Național al PSD, că decizia de duminică a Comisiei de Arbigraj și Integritate Morală este “nestatutară și ilegală”, el invocând că au fost încălcate prevederile Statutului PSD și ale legii partidelor politice.
“Astfel, Comisia Națională de Arbitraj și Integritate Morală a PSD s-a întrunit într-o formulă care contravine Statutului partidului. Statutul PSD prevede la art. 162 alin. (3): «Comisia Națională de Arbitraj și Integritate Morală este alcătuită din 9 membri aleși direct de Congres, câte unul pe fiecare din cele 8 regiuni de dezvoltare, propuși de organizațiile PSD constituite pe raza teritorială a acestora și un membru propus de președintele PSD». Însă Comisia care s-a reunit la data de 13 noiembrie a fost compusă din 48 de membri, ceea ce face ca lucrările acestui for să se situeze în afara prevederilor statutare, cu atât mai mult cu cât, prin aprobarea Statutului nou în 2010, vechea Comisie și-a încheiat de drept existența și mandatul”, consideră Geoană.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026