Generalul Cătălin Zisu a fost trecut în rezervă
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat luni, decretul privind trecerea în rezervă a generalului-locotenent – cu trei stele Zisu Cătălin-Ștefăniță din Ministerul Apărării Naționale, anunță Administrația Prezidențială.
Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă: „în mass-media au fost vehiculate diverse informații, în mare parte neadevărate”.
Șeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul.
„În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informații, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie și au adus grave prejudicii imaginii unui militar ce servește țara încă de la vârsta de 14 ani”, se arată în comunicat.
Zisu afirmă că este nevinovat de toate acuzațiile aduse împotriva sa și așteaptă aprobarea pentru a studia dosarul în care are calitatea de inculpat.
„Este regretabil că află informații despre acest dosar prin intermediul presei și nu înțelege cum este posibil ca astfel de informații să ajungă în spațiul public. De asemenea, nu cunoaște cine sunt persoanele care le furnizează, însă consideră că intenția acestora este clară: aceea de a-i afecta imaginea și cariera”, se arată în comunicat.
În ce privește perchezițiile, Zisu spune că acestea au avut ca scop identificarea și ridicarea de documente referitoare la obiectivul de investiție imobiliară Cimitirul Ghencea 3, din perioada aprilie 2022-iulie 2023, precum și la mai multe societăți comerciale, pentru aceeași perioada: „În urma perchezițiilor, care au durat 12 ore, nu au fost găsite documente care să aibă legătură cu societățile cercetate. Cu toate acestea, au fost ridicate: suma de 7.000 de euro, mai multe genți și ceasuri, majoritatea fiind replici ale unor branduri originale, aspect ce urmează a fi clarificat prin expertizare de specialitate”.
Referitor la ridicarea de tablouri dintr-o altă locație, distinctă de locuința sa, Zisu precizează că nu este vorba despre 2.000 de tablouri, așa cum s-a vehiculat. Nu cunoaște numărul exact al acestora, întrucât nu le-a numărat, dar menționează că sunt lucrări realizate de pictori contemporani și amatori, fără valoare semnificativă, fiind primite prin donație, altele achiziționate la prețuri cuprinse între 100 și 500 de lei pe tablou, acestea fiind colecționate pe parcursul a 30 de ani.
Zisu a decis, împreună cu avocații care îl reprezintă, să nu conteste ordonanțele privind măsura controlului judiciar și măsurilor asigurătorii, „deoarece cunoscând practica instanțelor de judecată în astfel de situații, în opinia avocaților, cu siguranță ar fi respinse”.
Sâmbătă, general-locotenent Zisu Cătălin Ștefăniță a transmis conducerii MAPN solicitarea de trecere în rezervă, aceasta urmând să fie aprobată.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026