Gérard Depardieu lansează ceasurile “Mândru să fiu rus”
După ce și-a părăsit țara natală pentru a se muta în Rusia în semn de protest față de o lege care viza creșterea impozitelor pentru francezii bogați, Depardieu a încheiat un parteneriat cu producătorul elvețian de ceasuri Cvstos prin care lansează un ceas sub ediția “Mândru să fiu rus”.
O postare de pe pagina oficială de Facebook a companiei îl arată pe Depardieu în timp ce poartă noul Challenge Jetliner, model încrustat cu simbolul național rusesc, vulturul bicefal, în aur roșu. Noile ceasuri Challegenge Jetliner, ediția “Mândru să fiu rus” pot să coste până la 30.000 de dolari, potrivit publicației britanice The Guardian.
Lui Depardieu i s-a permis să devină cetățean rus la începutul anului trecut, iar noul pașaport i-a fost livrat chiar de Vladimir Putin. Actorul a cumpărat o proprietate în Republica Mordovia din Rusia, o regiune despre care spunea că “nu are zăcăminte de gaze sau petrol, dar are oameni bogați care își transformă dorințele în realitate.”
A declarat mai târziu că își iubește în continuare țara natală și că refuză să fie închis între granițe “Sunt un om liber. Mă simt acasă oriunde în Europa”. În august anul trecut, Depardeiu a devenit și cetățean de onoare al Belgiei.
CTRL + Q to Enable/Disable GoPhoto.it-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026