Funerariile regale pentru prințul Philip s-au încheiat
Funeraliile regale pentru prințul Philip s-au încheiat, sâmbătă, la ceremonie putând participa doar 30 de persoane, din cauza contextului pandemic. Prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a, a murit pe 9 aprilie la vârsta de 99 de ani.
Slujba de înmormântare a prințului Philip s-a încheiat în mai puțin de o oră, iar Regina Elisabeta a II-a a fost condusă de decanul Windsor în afara capelei.
Regina a fost urmată de membrii familiei regale.
La funerariile regale, corul a interpretat imnul național, în timp ce participanții au stat în picioare.
Prinții William și Harry au stat în zone alăturate în Capela St. George, în timp ce frații și-au luat rămas bun de la bunicul lor.
Cei doi, care au avut o relație dificilă în ultimii ani, s-au alăturat grupului de doar 30 de membri ai familiei pentru înmormântare, care a fost redusă din cauza restricțiilor coronavirusului.
Participanții la funeralii au stat așezați separat, așa că William a stat așezat împreună cu soția sa, ducesa de Cambridge, în timp ce Harry a stat singur, pentru că Megan nu a putut participa la funeralii.
Sicriul ducelui de Edinburgh a fost transportat de la Castelul Windsor cu Land Rover-ul său, iar atunci când se îndrepta spre capelă, membrii forțelor armate și-au plecat capul, în semn de respect.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026