Funcționarii publici vor primi un spor de stres de 50 la sută din salariul
Senatorii au decis, luni, acordarea unui spor de risc și solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază pentru funcționarii publici, după ce judecătorii CCR s-au împotrivit prevederii ca aceste beneficii să fie incluse în salariul de bază, așa cum votaseră inițial parlamentarii.
Prevederea acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază lunar a fost adoptată cu 88 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” și o abținere.
”Pentru compensarea activității specifice, funcționarii publici din cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar”, este amendamentul votat luni de senatori.
Inițial, se prevedea că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% să fie aplicat la salariul de bază lunar, care se constituie bază de calcul pentru sporuri și alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Scandalul de spionaj de la Nvidia lovește puternic pe bursă. Acțiunile gigantului AI se prăbușesc cu până la 6%, iar investitorii se tem pentru viitorul lui Jensen HuangActualitate · 9 noiembrie 2026