Versiunea completă
Actualitate

Franța vrea garanții din partea Greciei că va respecta țintele de deficit convenite

Franța va cere Greciei garanții că va respecta țintele de deficit impuse drept condiții pentru un plan de ajutor extern suplimentar, miercuri, într-o teleconferință la care va participa și cancelarul german, Angela Merkel, a anunțat un purtător de cuvânt al executivului francez.

George Toader · 14 septembrie 2011 · 1 min de citit

Autoritățile franceze nu vor face niciun anunț și nici nu vor informa jurnaliștii după teleconferința de la 16 GMT (19:00 ora României) dintre președintele Franței, Nicolas Sarkozy, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și premierul Greciei, George Papandreou. Subiectul discuțiilor va fi situația statului elen și criza din zona euro, a spus purtătorul de cuvânt.

Marile economii din zona euro au tot mai puțină răbdare în privința eșecului Greciei de a îndeplini țintele de reformă fiscală și structurală stabilite prin programul de ajutor extern de la UE și FMI, în contextul impactului asupra piețelor financiare al informațiilor că statul elen ar putea intra în încetare de plăți sau ar putea părăsi zona euro.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti