Franța extinde purtarea măștii de protecție și pentru copii
Franța extinde, începând de luni, purtarea măștii de protecție, inclusiv în aer liber, și la copii. Copiii cu vârste de peste 6 ani vor trebui să poarte măști în aer liber și în majoritatea spațiilor publice începând de luni, în…
Franța extinde, începând de luni, purtarea măștii de protecție, inclusiv în aer liber, și la copii.
Copiii cu vârste de peste 6 ani vor trebui să poarte măști în aer liber și în majoritatea spațiilor publice începând de luni, în mai multe regiuni ale țării, potrivit detaliilor publicate sâmbătă de guvernul francez.
Noua măsură de precauție vine după ce Franța a înregistrat peste 230.000 de cazuri noi COVID vineri, potrivit euronewssource.com.
Prin această măsură, Parisul reduce de la 11 la 6 ani vârsta la care trebuie purtată masca în locurile publice. Sunt exceptați cei care fac exerciții fizice în aer liber.
Premierul francez Jean Castex a prezentat, săptămâna trecută, o serie de alte restricții. Oamenii trebuie să lucreze de acasă cel puțin trei zile pe săptămână, începând din ianuarie. Companiile riscă amenzi de până la 50.000 de euro pentru încălcarea acestor noi reguli.
De asemenea, adunările în aer liber vor fi limitate la 5.000 de persoane, deși autoritățile nu au stabilit dacă manifestările din campania electorală vor fi supuse restricțiilor.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026