Franklin Templeton vrea sa-i revoce pe membrii CA Romgaz care au votat pentru donatia de 400 mil. lei catre stat
Franklin Templeton Investment Management Limited, managerul de investitii si administratorul Fondului Proprietatea, convoaca pentru 17 ianuarie la Romgaz o adunare generala a actionarilor pentru revocarea membrilor Consiliului de Administratie care au votat in valoarea donatiei de 400 de milioane de lei catre bugetul statului, ceruta de Guvern.
Ministerul Economiei, actionarul majoritar al companiei cu 85%
din actiuni, a votat la AGA din 30 noiembrie in favoarea donatiei
de 400 de milioane de lei catre bugetul statului roman. In calitate
de actionar minoritar, cu 15% din actiuni, Fondul Proprietatea a
votat impotriva rezolutiei.
Fondul Proprietatea a anuntat deja ca ataca in justitie decizia
Romgaz de a face donatia si ii asigura pe actionari ca va folosi
toate mijloacele legale pentru recuperarea sumei, prin anularea
deciziei AGA Romgaz din 30 noiembrie de aprobare a donatiei.
“Guvernul roman risca foarte mult in relatia cu investitorii
straini urmand acest drum”, a declarat Mark Mobius, presedinte
executiv al Templeton Emerging Markets Group. “Ne-am opus cu
fermitate acestor masuri, intrucat credem cu tarie ca vor avea
consecinte negative, cauzand pierderea increderii investitorilor in
disponibilitatea Guvernului de a-si onora obligatiunile si
datoriile, precum si obligatiile fata de actionarii si furnizorii
companiilor detinute de stat.”
Greg Konieczny, manager de fond al Fondului Proprietatea, a
comentat la randul sau: “Suntem extrem de dezamagiti ca in ciuda
propunerii noastre pentru o solutie alternativa, aceasta masura
nefericita a fost aplicata. Dorim sa ii asiguram pe actionari ca
vom continua sa facem eforturi pentru recuperarea sumei, utilizand
toate mijloacele legale posibile”.
Ideea Guvernului de a cere bani de la Romgaz pentru reducerea
deficitului bugetar a fost criticata de reprezentantii Fondului in
mai multe randuri, pe motiv ca ar speria investitorii si ar putea
duce chiar la o inrautatire a ratingului de tara.
Managerul de investitii si administratorul unic impreuna cu
brokerii organizeaza in aceasta perioada o serie de roadshow-uri
nationale si internationale pentru a promova Fondul Proprietatea in
randul investitorilor, avand in vedere apropiata listare a Fondului
la Bursa de Valori, programata pentru 25 ianuarie.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026