Franklin Templeton a mai cumpărat 73 de milioane de acțiuni Petrom
Fondurile de investiții ale grupului american Franklin Templeton au cumpărat luni 73 de mili oane de acțiuni Petrom, reprezentând 0,13% din capitalul companiei, investiția totală ridicân du-se la 32,2 mil. lei (7,4 mil. euro), potrivit rapor tărilor transmise bursei de firma de brokeraj Wood& Company, care a intermediat transferu rile.
Fondurile de investiții ale grupului american Franklin Templeton au cumpărat luni 73 de mili oane de acțiuni Petrom, reprezentând 0,13% din capitalul companiei, investiția totală ridicân du-se la 32,2 mil. lei (7,4 mil. euro), potrivit rapor tărilor transmise bursei de firma de brokeraj Wood& Company, care a intermediat transferurile. Ieri s-au transferat 95 de milioane de acțiuni Petrom, prin intermediul a patru tranzacții speciale în valoare de 42 mil. lei. Este posibil ca și restul acțiunilor să fi fost cumpărate tot de Templeton prin intermediul altor firme de brokeraj. Templeton a fost în ultimul an cel mai mare cumpărător de acțiuni Petrom, cu achiziții raportate în valoare de peste 146 mil. lei. Acțiunile cumpărate reprezintă circa 0,65% din capitalul companiei. Petrom ar putea plăti în acest an dividende reprezentând în jur de 7% din prețul acțiunilor. Templeton ar putea încasa astfel dividende de circa 2,7 mil. euro. Templeton a început să cumpere Petrom după ce a preluat administrarea Fondului Proprietatea, în septembrie 2010. FP deține 20,1% din Petrom.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026