François Hollande salută programul grec de reforme ca "serios și credibil""
Noile propuneri prezentate joi de Guvernul grec arată voința acestuia de a rămâne în zona euro, a apreciat vineri președintele francez François Hollande, care a salutat un program "serios și credibil" și a îndemnat la o reluare a negocierilor "cu voința de a finaliza", relatează Reuters online.
“Grecii tocmai au arătat că sunt hotărâți în voința de a rămâne în zona euro, deoarece programul pe care-l prezintă este serios și credibil, iar apoi deoarece îl vor supune aprobării Parlamentului, ceea ce va arăta forță, angajament și, adaug eu, curaj”, a declarat șeful statului francez pentru jurnaliști, la Paris.
“Acum este necesar să fie angajate discuții, să fie reluate negocieri, dar cu voința de a finaliza”, a adăugat el.
“Aceasta este abordarea Franței, (și anume de) a face totul pentru ca să se ajungă la un acord bun, un acord care să respecte regulile europene, să-i respecte totodată pe greci, pentru că ei au suferit mult, de mai mulți ani, însă, în același timp, este necesar ca ei să înțeleagă că reformele sunt indispensabile”, a adăugat Hollande.
Bloomberg scrie că Guvernul german a anunțat că se va pronunța după ce creditorii vor evalua pachetul de măsuri pe care Grecia l-a propus în schimbul unui nou plan de salvare, în valoare de 53,5 miliarde de euro.
Între măsurile propuse joi de greci se află un pachet de tăieri a cheltuielilor, a pensiilor și creșterea impozitelor și taxelor. Oficiali din cadrul zonei euro urmează să le examineze vineri, la Bruxelles, iar Parlamentul grec urmează să pronunțe asupra lor ulterior, tot vineri.
Ministrul olandez de Finanțe Jeroen Dijsselbloem, care urmează să prezideze reuniunea de urgență a omologilor săi din zona euro sâmbătă, la Bruxelles, a declarat că creditorii își vor prezenta evaluarea “probabil mai târziu, astăzi (vineri)”.
Ministrul olandez de Finanțe Alexander Stubb a confirmat, într-un mesaj postat pe Twitter că Eurogrupul urmează să examineze măsurile după ce acestea sunt evaluate de către creditori.
Valoarea euro și a acțiunilor a crescut în perspectiva unui acord care să pună capăt celor aproape șase luni de impas cu Guvernul condus de către liderul Syriza (extremă stânga) Alexis Tsipras, după ce acesta a obținut victoria în alegeri cu un program împotriva austerității.
Pachetul îl reflectă aproape fidel pe cel avansat de creditori pe 26 iunie – dar care a fost respins de greci prin referendumul de la 5 iulie. Programul propus urmează să se întindă pe mai mulți ani, motiv pentru care este necesar ca condițiile să fie mai dure decât în cel discutat în urmă cu două săptămâni, a declarat un oficial guvernamental german sub protecția anonimatului.
În cazul în care Eurogrupul ajunge la un acord sâmbătă, atunci este posibil să nu mai fie nevoie ca liderii europeni să se întrunească duminică într-un summit de urgență, a declarat un oficial european.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026