Fotbalul se transformă, iar Qatar este doar începutul

Qatarul a demonstrat că poate face ce vrea în fotbal doar cu puterea banilor la cel mai înalt nivel, fără să i se opună nimeni relevant. E o dovadă că în cel mai popular sport din lume s-a ajuns ca banii să vorbească, nu jucătorii sau fanii lor. Fotbalul este de mult timp mai mult decât un sport, dar acum se transformă într-o demonstrație de forță geopolitică și financiară și chiar într-un spectacol de canibalism al organizațiilor care patronează competițiile internaționale. Qatar este doar începutul.

Nu a fost genul de publicitate de dinainte de turneu la care au sperat organizatorii, scrie The Economist într-o analiză despre transformările din fotbalul competițional. Pe 20 noiembrie, fotbaliștii din Qatar au înfruntat Ecuadorul și au pierdut, în primul meci al Cupei Mondiale din 2022, cel mai mare eveniment din calendarul sportiv global. Cu toate acestea, cu doar 13 zile înainte, Sepp Blatter, fost președinte al FIFA, organizația care conduce fotbalul mondial, a declarat unui ziar elvețian că, în opinia sa, aducerea competiției pentru Cupa Mondială în Qatar a fost o „greșeală”. În 2010, când domnul Blatter a scos cardul din plic și a anunțat public victoria Qatarului – spre uimirea generală – a fost forțat, de dragul diplomației, să adopte o linie destul de diferită. Fotbalul, a anunțat el atunci, merge pe „tărâmuri noi”; ideea era de a face ca fotbalul să devină popular și în locuri mai exotice. Dar pentru mulți, Qatarul a fost o limită. S-au ridicat stoluri de acuzații de corupție și dare de mită; cu toate acestea un raport comandat de FIFA și publicat în cele din urmă în 2014 a pus pe oferta Qatarului sigiliul de aprobare al organizației, cu doar câteva rezerve. Sportul rege este o afacere notoriu de opacă și ceea ce s-a întâmplat exact s-ar putea să nu se știe niciodată pe deplin.

Conducătorii Qatarului și poate și cei 1,3 milioane de fani așteptați la Cupa Mondială puteau spera că, pe măsură ce meciurile se înmulțesc și febra fotbalului îi cuprinde pe toți, discuțiile se vor îndrepta mai degrabă către chestiunile de pe teren decât spre cele din afara lui. Qatar a cheltuit generos pentru a se asigura că turneul este un succes, construind șapte stadioane, un aeroport extins și zeci de hoteluri. Dar dacă așa se întâmplă, va fi doar o amânare temporară. Decizia de a organiza cea mai mare manifestare a fotbalului într-un petrostat minuscul, autocratic, cu o mulțime de bani, dar fără o tradiție fotbalistică anume, este doar cel mai clar exemplu al modului în care banii și ideile noi zguduie nivelurile superioare ale celui mai popular sport din lume. În ultimii ani, scandalurile de corupție au zguduit fotbalul. Chiar domnul Blatter a demisionat în 2015 în timpul unei investigații americane asupra FIFA, iar ulterior a i-a fost interzis accesul în poziții din administrația fotbalului de către comitetul său de etică. Apoi, pandemia de COVID-19 a înrăutățit finanțele deja fragile ale multor cluburi de top, care se chinuie să plătească salariile enorme cerute de jucătorii de top. Anul trecut a adus ascensiunea și căderea temporară a unui plan pentru o „European Super League” (ESL) separată a cluburilor de elită, construită pe modelul închis, asemănător unui cartel, al sportului profesionist american. Fondurile speculative și investitorii din America și Orientul Mijlociu au investit în cluburi europene precare din punct de vedere financiar și de aceea sunt dornici să înghesuie și mai multe jocuri într-un calendar deja plin. Se vorbește chiar printre investitori și administratorii sportului despre o serie de noi superturnee, dintre care unele sunt concepute în mod explicit pentru a concura Cupa Mondială în sine. Banii au fost una dintre principalele atracții oferite de Qatar. Echipa sa este campioană asiatică, dar puțini au considerat-o pretendentă la trofeul suprem. De fapt, naționala nu s-a calificat niciodată la o Cupă Mondială până acum (a jucat de data aceasta pentru că țara gazdă se califică automat). Dar este o forță financiară și o țară dornică să se promoveze ca modernă și dezvoltată. Cifrele exacte sunt rare, dar Cupa Mondială actuală este aproape sigur cea mai scumpă care a fost organizată vreodată. Se spune că numai stadioanele au costat 6,5 miliarde de dolari. O mare parte din planul de dezvoltare economică mai larg de 300 de miliarde de dolari numit Qatar 2030 a fost conceput ținând cont de nevoile Cupei Mondiale (un nou sistem de metrou ultramodern, de exemplu, deservește câteva dintre noile stadioane). Această frenezie a construcțiilor i-a făcut pe mulți să nu se simtă confortabil. Numărul mare de muncitori străini din Qatar sunt adesea tratați dur în cadrul sistemului de lucru kafala („sponsorizare”), aceștia neputând să-și schimbe locul de muncă sau să părăsească țara fără acordul angajatorului. Oamenii au fost munciți până la epuizare pentru a pregăti infrastructura necesară competiției; mulți au murit la locul de muncă. Echipa daneză s-a angajat să joace într-un tricou roșu monocrom care ascunde emblema echipei și logoul producătorului de echipament. Hummel, compania în cauză, a spus că „nu-și dorește să fie vizibilă” la turneu. Unul dintre celelalte seturi de echipament este negru, „culoarea de doliu”. În octombrie, echipa Australiei a lansat un videoclip în care critică Qatarul pentru presupuse încălcări ale drepturilor omului. Nimic din toate acestea nu pare să inverseze tendința de creștere a numărului de evenimente sportive mari care vor avea loc în autocrații. Mai mulți jucători, printre care Bruno Fernandes de la Manchester United și Nico Schlotterbeck de la Borussia Dortmund, s-au plâns de calendarul turneului. Cupa Mondială are loc de obicei în iunie sau iulie. Reprogramarea acestuia pentru noiembrie a fost necesară pentru a evita căldura arzătoare a verilor din Qatar. Turneul se poziționează astfel stânjenitor în mijlocul sezonului profitabil al cluburilor europene. Jürgen Klopp, managerul lui Liverpool, a rezumat starea de spirit pentru mulți: „Voi urmări meciurile oricum, dar acum este diferit”. Banii – atât lipsa lor în prezent, cât și dorința de a avea mai mulți în viitor – se aflau și în spatele planului pentru ESL. A fost gândit ca un concurs anual care ar pune în competiție cluburile europene de top, la fel ca Liga Campionilor. O duzină de cluburi de elită de pe tot continentul, inclusiv Arsenal, Juventus și Real Madrid, au anunțat planul în aprilie 2021. Pe fondul unei reacții furioase din partea fanilor și politicienilor, l-au abandonat câteva zile mai târziu, deși retragerea lor a fost doar temporară. În octombrie, Barcelona, Juventus și Real Madrid au reînviat ideea, cu o nouă echipă de conducere și o ofensivă de relații publice. Susținătorii ESL au, de asemenea, un caz în fața Curții Europene de Justiție care contestă monopolul UEFA asupra organizării fotbalului competițional internațional din Europa. Un verdict urmează să fie emis la începutul anului viitor. ESL ar fi funcționat în sistemul „closed shop” (prăvălie închisă) familiar fanilor sporturilor americane (sistem specific lumii anglo-saxone în care angajatorul nu poate angaja decât oameni sindicalizați). Celor 12 membri fondatori ai ESL li s-ar fi garantat locuri permanente în competiție, oricât de prost s-ar descurca. Ideea a fost o anatemă pentru mulți fani obișnuiți cu meritocrația tăioasă a fotbalului european actual, unde orice club poate, cel puțin teoretic, să aspire să se califice în Liga Campionilor și unde echipele care au luat-o pe arătură și s-au împotmolit pot avea nevoie de ani de zile pentru a ieși de acolo.  Dar o astfel de competiție este mai puțin atractivă pentru investitori și pentru cluburile însele: în cazurile lor sunt de preferat reguli care să garanteze rentabilitatea cheltuielilor din ce în ce mai mari.

Deși FIFA guvernează Cupa Mondială, care îi aduce 90% din VENITURI, șefii săi se plâng că UEFA câștigă mult mai mulți bani: 14 miliarde de dolari în timpul ultimului ciclu al Cupei Mondiale între 2015 și 2018, comparativ cu doar 5,7 miliarde de dolari pentru FIFA în aceeași perioadă.  Asta, în principal, mulțumită Ligii Campionilor. FIFA este disperată să se diversifice, inclusiv prin crearea altor competiții.

Atât de multe cluburi din primele două ligi ale Spaniei s-au chinuit financiar după pandemie încât, în decembrie 2021, au convenit să cedeze 8,2% din profituri în următorii 50 de ani către CVC, un fond privat de private capital cu sediul în Luxemburg, dar cu rădăcini americane. Pe parcursul verii, FC Barcelona a vândut 25% din drepturile media asupra jocurilor sale spaniole către Sixth Street, o altă firmă de capital privat americană, până în 2047. Clubul speră să peticească găurile lăsate de ani de management financiar defectuos. Iar în ianuarie mai multe cluburi spaniole se vor întoarce în Orientul Mijlociu: Arabia Saudită a plătit 240 de milioane de euro  pentru a găzdui șase ediții ale Supercopa, un mini turneu anual spaniol.

Reacția împotriva ESL nu a descurajat organismele de conducere ale fotbalului, care sunt dornice să lanseze noi formate proprii. FIFA și UEFA sunt implicate în lupte acerbe cu privire la viitorul turneelor de vară. Deși FIFA guvernează Cupa Mondială, care aduce 90% din veniturile sale, șefii săi se plâng că UEFA câștigă mult mai mulți bani: 14 miliarde de dolari în timpul ultimului ciclu al Cupei Mondiale între 2015 și 2018, comparativ cu doar 5,7 miliarde de dolari pentru FIFA în aceeași perioadă.  Asta, în principal, mulțumită Ligii Campionilor. FIFA este disperată să se diversifice, inclusiv prin crearea altor competiții. UEFA își păzește cu gelozie poziția. O înghesuială de mai multe concursuri ar strânge mai mulți bani, dar ar impune administratorilor să găsească mai mult spațiu într-un calendar aglomerat. „Amicalele” internaționale sau meciurile pentru spectacol au fost aproape abandonate, iar căile de calificare pentru turnee mari au fost scurtate. Din 2024, „pauzele internaționale”, în timpul cărora jucătorii de club sunt redirecționați către sarcini internaționale, vor fi mai puține, dar mai lungi, comprimând într-un  timp scurtat jocuri, dar reducând și timpul petrecut de jucători în călătorii. Turneele care determină campionii continentali, precum Euro și Cupa Africii pe Națiuni, ar putea fi toate programate pentru aceeași vară, în loc să fie repartizate pe un ciclu de patru ani. Acest lucru ar elibera spațiu de o lună pentru un turneu nou și profitabil în fiecare a doua vară. „Va fi o luptă”, spune Simon Kuper, unul dintre autorii „Soccernomics”, o carte despre aspectul de business al jocului.

rei idei acaparează discuțiile. Prima este organizarea Cupei Mondiale o dată la doi ani, nu la patru. A doua, pe care consiliul de conducere al FIFA a aprobat-o cu puțin timp înainte de pandemie, este de a consolida un turneu deja existent de mijloc de sezon numit Cupa Mondială a Cluburilor, o variantă mondială a Ligii Campionilor. Premii uimitoare în bani urmau să fie oferite – în schimbul unei cote de 49% din profit – de către un consorțiu condus de SoftBank, o firmă japoneză cu înclinație pentru pariuri mari și riscante, și de Arabia Saudită, care spera să găzduiască turneul rezultat. A treia idee, și cea care este cel mai probabil să se concretizeze, este o extindere a Ligii Națiunilor, un turneu introdus în 2018 de UEFA în locul amicalelor. FIFA dorește ca alte continente să adopte formatul și ca echipele cele mai bune să organizeze o „Ligă a Națiunilor Mondială” la fiecare patru ani, sub controlul său. UEFA a răspuns invitând țările din America de Sud să se alăture Ligii Națiunilor Europene din 2024, eliminând astfel FIFA. Oricare plan ar face din Liga Națiunilor un rival direct al Cupei Mondiale. Cupa Mondială în sine este destinată să crească în continuare. Turneul din Qatar cuprinde 32 de echipe, de două ori mai multe decât în anii 1970. Evenimentul din 2026, găzduit de America, Canada și Mexic, va include 48. Acest lucru va însemna mai multe meciuri între cei care n-au speranță la locuri de frunte, dar va direcționa și o cotă mai mare din venituri către cele 211 federații naționale de fotbal din lume.

Între timp, ofertele pentru Cupa Mondială din 2030 sunt deja pregătite. Arabia Saudită, un rival geopolitic îndârjit al Qatarului, dorește să găzduiască o Cupă Mondială proprie. În teorie, criteriile de eligibilitate ar trebui să împiedice o altă țară din Orientul Mijlociu să acționeze ca gazdă pentru următoarele două turnee. Dar Arabia Saudită și-a legat oferta de cele ale Greciei și Egiptului, în speranța că oferta comună va fi considerată europeană sau africană. Regatul spune că va plăti pentru a construi stadioane în ambele țări. Decizia nu trebuie să fie luată până în martie 2024. Dar o lecție desprinsă din povestea Qatarului este că ar fi o îndrăzneală să pariezi împotriva unei alte Cupe Mondiale pe timp de iarnă într-un stat autocratic din deșert într-un viitor nu prea îndepărtat. În fotbal, ca și în multe altele, banii vorbesc.