Versiunea completă
Actualitate

Fostul senator Cătălin Voicu, luat cu ambulanța după ce i s-a făcut rău la proces

Fostul senator Cătălin Voicu a fost urcat într-o ambulanță privată, urmând să fie transportat la o unitate medicală, după ce i s-a făcut rău într-o pauză de la dezbaterile de luni ale procesului în care este judecat de instanța supremă pentru fapte de corupție.

George Toader · 25 martie 2013 · 1 min de citit

 În jurul orei 16.20, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au suspendat temporar dezbaterile, pentru a se pronunța pe o serie de cereri.

În timpul pauzei, la ieșirea din sala de judecată, lui Voicu i s-a făcut rău, astfel că s-a solicitat intervenția unei ambulanțe private.

Echipa medicală sosită la fața locului i-a făcut fostului senator o electrocardiogramă, i-a administrat intravenos o soluție și i-a dat o pastilă.

În cele din urmă, Cătălin Voicu a fost urcat într-un scaun cu rotile și dus la ambulanță, urmând să fie transportat la o unitate sanitară.

Potrivit avocaților, fostul senator este cunoscut ca având diabet și probleme cardiace.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti