Fostul șef FBI Robert Mueller: Amenințarea teroristă este prezentă în continuare
Robert Mueller, care a preluat conducerea FBI cu o săptămână înainte de atacurile de la 11 septembrie, se pensionează 12 ani mai târziu, convins că "amenințarea teroristă este prezentă în continuare", după ce a revoluționat rolul "Biroului" în lupta împotriva terorismului.
Cu câteva zile înainte să predea ștafeta succesorului său James Comey pe 4 septembrie, Robert Mueller a acordat un interviu mai multor instituții de presă, inclusiv AFP.
Sub conducerea sa, FBI, poliție federală și totodată serviciu de informații, a evoluat în mod considerabil, devenind dintr-un serviciu însărcinat cu anchetarea atentatelor după ce au fost comise o agenție a cărei “prioritate numărul unu” este să împiedice producerea acestora.
“Când am ajuns la bord, eram procuror de un anumit număr de ani, lucrând la cazuri de criminalitate organizată, trafic de droguri, infracțiuni comise de gulere albe și aveam câteva idei despre Birou”, își amintește acest bărbat subțire și flegmatic, în vârstă de 69 de ani.
“O săptămână mai târziu, aveam (atentatele teroriste de la) 11 septembrie (2001)”, continuă el. Totul a fost făcut țăndări.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Nou tratament experimental pentru atacul de cord. Cum ar putea fi „retrezite” celulele deteriorateActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Acțiunile Nvidia au scăzut cu peste 7,5% în primele minute de tranzacționare de luni pe Wall Street, ștergând peste 300 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a gigantului americanActualitate · 9 noiembrie 2026