Fostul șef al Microsoft România urmează să fie încarcerat
Fostul șef al Microsoft România, Călin Tatomir, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare, depistat. Urmează să fie încarcerat.
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au acționat, joi, pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării unei măsuri privative de libertate.
În acest context, în urma activităților specifice, a fost pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Tribunalul București, astăzi, 8 februarie 2024, pe numele unui bărbat condamnat la 6 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală, anunță Poliția Capitalei.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre fostul șef al Microsoft România, Călin Tatomir.
Acesta urmează să fie încarcerat într-un penitenciar.
Tatomir a fost condamnat definitiv, joi, la 6 ani de închisoare cu executare, alături de mai mulți șefi din IT, într-un dosar de evaziune fiscală.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026