Fostul primar și fostul viceprimar din Mangalia au fost condamnați la câte 3 ani cu suspendare pentru abuz în serviciu
Fostul primar al municipiului Mangalia, Zanfir Iorguș, și fostul viceprimar,Liviu Paul Botaș, au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu,fiind acuzați că au prejudiciat instituția cu aproape jumătate de milion de lei prin plăți nelegale din fonduri publice.
Tribunalul Constanța a dispus, luni, condamnarea lui Zanfir Iorguș, fostul primar al Mangaliei, și a lui Liviu Paul Botaș, fostul viceprimar al orașului, la câte trei ani de închisoare, pentru abuz în serviciu. Instanța a dispus suspendarea executării pedepselor, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de trei ani.
În plus, instanța a dispus și interzicerea unor drepturi, între care dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de doi ani după executarea pedepsei principale.
De asemenea, pe durata termenului de încercare, cei doi au fost obligați să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, dar și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 zile.
Magistrații au mai admis și acțiunea civilă formulată de Primăria Mangalia și i-a obligat, în solidar, pe Iorguș și Botaș la plata sumei de 490.011,12 lei, despăgubiri civile, cu majorări de întârziere calculate până la data achitării integrale a debitului.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026