Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut unui antreprenor din HoReCa
Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut unui antreprenor din HoReCa, după ce a atras interesul mai multor investitori,…
Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut unui antreprenor din HoReCa, după ce a atras interesul mai multor investitori, a anunțat joi Romania Sotheby’s International Realty.
Proprietatea din Gura Siriului a fost listată la prețul de 995.000 euro și a tras trei oferte ferme de cumpărare, prețul final de vânzare fiind confidențial.
Construită în anul 1985, Hadar Chalet a făcut parte din rețeaua de pavilioane de vânătoare dezvoltate în perioada regimului Ceaușescu, fiind un spațiu destinat exclusiv cercului restrâns al puterii de atunci. În ultimele decenii, domeniul a trecut printr-un proces de restaurare, extindere și modernizare, având acum o suprafață totală de 41.198 mp, cu 1.821 mp construiți. Accesul se face pe un drum forestier de aproximativ 4 km, practicabil în orice anotimp.
Un element distinctiv rămâne autonomia completă a domeniului: Hadar Chalet funcționează independent față de rețelele publice, având surse proprii de apă, energie electrică și sisteme de încălzire.
Reședința principală este organizată pe mai multe niveluri și include 8 camere duble, 2 junior suite, 3 suite deluxe, 1 penthouse. Toate spațiile sunt dotate cu băi proprii și sunt completate de zone de relaxare, săli de dining, bucătărie profesională, sală de recepție, sală de jocuri și sală de conferințe, adaptate atât pentru evenimente private, cât și pentru întâlniri corporate.
În ultimii ani, Hadar Chalet a găzduit peste 250 de nunți. Noul proprietar își propune să păstreze și să dezvolte domeniul ca destinație turistică de relaxare și pentru evenimente elitiste, private sau corporate.
Romania Sotheby’s International Realty este singura companie de consultanță imobiliară din România specializată în promovarea și tranzacționarea proprietăților istorice și artistice, parte a patrimoniului identitar românesc: palate, castele, conace și vile vechi. Sotheby’s International Realty a fost fondată în anul 1976 ca divizie imobiliară destinată clienților casei de licitații Sotheby’s.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026