Fostul ministru Gheorghe Pogea a fost numit șef la CrisTim
Gheorghe Pogea (58 de ani), care a fost ministru de finanțe în cabinetul Emil Boc în perioada decembrie 2008-decembrie 2009, ocupă de la începutul lunii august poziția de director general al grupului CrisTim, compania antreprenorului Radu Timiș și unul dintre cei mai mari producători de mezeluri de pe piața locală cu afaceri de 64 mil. euro.
Pogea a fost șef la Finanțe în cel mai greu an de criză atunci când România s-a împrumutat cu 20 de miliarde de euro de la Fondul Monetar Internațional. De numele lui Pogea se leagă și introducerea impozitului forfetar.
„Din data de 6 august sunt directorul general al grupului CrisTim. Am avut activitate în consultanță la CrisTim timp de 7-8 luni în prealabil, iar apoi am primit această propunere pe care am acceptat-o. Gestionez strategia de dezvoltare a grupului condus de Radu Timiș“, spune Gheorghe Pogea.
El este absolvent al Institutului Politehnic București și deține titlu de doctor în știința și ingineria materialelor.
Între 1996 și 2000 a fost director general al Siderurgica Hunedoara, iar în perioada 2001-2008 a ocupat pe rând fotoliul de director general al Marmosim și Titan Mar, ambele companii controlate de Adriean Videanu.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026