Versiunea completă
Actualitate

Fostul ministru Adriean Videanu a fost reținut de procurorii DNA

Adriean Videanu a fost reținut, în această seară, de procurorii DNA în cel de-al doilea dosar de corupție al fostului procuror-șef al DIICOT, Alina Bica. Liderul PNL este acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Videanu a fost audiat la DNA în cursul acestei după amieze, conform MEDIAFAX.

Razvan Muresan · 29 ianuarie 2015 · 1 min de citit

 Procurorii DNA au dispus disjungerea mai multor dosare din cazul Alina Bica-ANRP. Dosarele au legătură cu spețe în care fosta procuroare-șefă Alina Bica ar fi intervenit pentru tergiversarea soluționării lor, în schimbul unor avantaje.

Conform ordonanței procurorilor, Alina Bica ar fi primit 3,5 milioane euro mită de la Ioan Niculae. La pachet cu această sumă ar fi venit o promisiune a lui Niculae ca el și Liviu Dragnea să o sprijine pe Bica pentru a ajunge procuror general.

Procurorii notează că Ioan Niculae, cercetat într-un dosar al DIICOT, a apelat, prin intermediul lui Liviu Dragnea, la Alina Bica pentru soluționarea favorabilă a dosarului sau tergiversarea soluționării până la împlinirea prescripției.

Companiile Marmosim și Titan Mar aduc fiecare familiei Videanu venituri de câte 7 milioane de euro anual, având peste 350 de angajați, cei mai mulți la Simeria și o parte lângă București.

Ce mai trebuie să citeşti