Ford pregătește un val masiv de restructurări. Gigantul auto plănuiește să elimine 3.200 de locuri de muncă la principala sa uzină din Germania
Producătorul de automobile Ford intenționează să taie 3.200 de locuri de muncă în Europa și să mute o parte din activitate în Statele Unite, a declarat luni sindicatul IG Metall din Germania, citat de CNN. Ford vrea să desființeze 2.500…
Producătorul de automobile Ford intenționează să taie 3.200 de locuri de muncă în Europa și să mute o parte din activitate în Statele Unite, a declarat luni sindicatul IG Metall din Germania, citat de CNN.
Ford vrea să desființeze 2.500 de locuri de muncă în domeniul dezvoltării produselor și alte 700 în funcții administrative, cele mai afectate fiind locațiile din Germania, a declarat IG Metall.
Angajații de la uzina din Köln, care are aproximativ 14.000 de salariați – inclusiv 3.800 care lucrează la un centru de dezvoltare din cartierul Merkenich – au fost informați luni, în cadrul ședințelor comitetului de întreprindere, cu privire la aceste planuri.
Ford a refuzat să comenteze, făcând referire la o declarație dată vineri, în care a spus că trecerea la producția de vehicule electrice necesită schimbări structurale, dar că nu va spune mai multe până când planurile nu vor fi finalizate.
Compania a anunțat anul trecut o investiție de 2 miliarde de dolari în extinderea producției la uzina sa din Köln – care produce în prezent Ford Fiesta, precum și motoare și transmisii – pentru a realiza un model de masă complet electric.
Ford plănuiește șapte noi modele electrice în Europa, o fabrică de asamblare a bateriilor în Germania și o unitate de producție de celule de nichel în Turcia, pe fondul creșterii producției de vehicule electrice la scara mondială.
De asemenea, Ford are un parteneriat cu Volkswagen pentru a produce 1,2 milioane de vehicule pe platforma electrică MEB a constructorului auto german în termen de șase ani.
În luna iunie din 2022, Ford a avertizat cu privire la reducerile “semnificative” locurilor de muncă la fabrica din Spania și la uzina din Saarlouis, Germania, pe motiv că trecerea la producția de vehicule electrice necesită mai puține ore de muncă pentru asamblarea mașinilor.
Ford Europa produce, vinde și asigură service pentru vehiculele marca Ford pe 50 de piețe.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026