Fondul de criză al zonei euro a pierdut ratingul de top "AAA" de la Fitch
Agenția de evaluare financiară Fitch a coborât de la "AAA" la "AA+" ratingul fondului de urgență al zonei euro, după ce a retrogradat săptămâna trecută Franța în mod similar, de la calificativul de top.
Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF) este vehiculul care distribuie către Grecia, Irlanda și Portugalia împrumuturile acordate de guvernele din zona euro în baza acordurilor de finanțare externă încheiate de UE, FMI și BCE cu cele trei state în contextul crizei datoriilor de stat.
Fitch a anunțat într-un comunicat că decizia de a coborî ratingul fondului a fost determinată de retrogradarea Franței.
Franța a pierdut ultimul rating triplu A din cauza temerilor Fitch referitoare la recesiune, șomaj și finanțele publice.
Perspectivele financiare ale fondului depind de situația guvernelor din zona euro, care finanțează și garantează activitățile instituției. Cu a doua economie din zona euro ca PIB după Germania, Franța este unul dintre principalii finanțatori ai FESF.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Poate pierde Nvidia omul care a transformat-o într-un gigant de trilioane de dolari? Acțiunile companiei scad cu peste 7% în două zile în urma scandalului în care este implicat CEO-ul Jensen HuangActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Suma de 4,5 mld. euro împrumutată de România prin eurobonduri externe a ajuns în vistieria statului. Nazare, ministrul Finanțelor: A doua emisiune de euroobligațiuni a României pe piețele internaționale din 2026 s-a bucurat de un interes mare din partea investitorilor și a reconfirmat încrederea de care se bucură RomâniaActualitate · 10 noiembrie 2026