FMI estimează o creștere economică constantă pentru 2014
FMI estimează pentru România, în 2014, o creștere reală a PIB constantă, menținându-se la nivelul estimat pentru finele acestui an, de 2,2%, dar se așteaptă ca evoluția să fie influențată decisiv de cererea internă, cu accent pe investiții, nu de exporturi, ca în prezent.
“Pentru anul 2014 proiectăm o creștere reală a PIB constant, ceea ce înseamnă că aceasta se va menține la 2,2%, dar ne așteptăm să vedem o deplasare a factorilor determinanți ai creșterii, dinspre exporturile nete cum a fost în 2013, către cererea internă, în mod special creșterea ar trebui să fie determinată de niște investiții mai mari, pentru că Guvernul a avut success în ultima vreme în absorbirea fondurilor UE și aceasta va avea efect asupra creșterii de viitor”, a declarat marți șeful misiunii Fondul Monetar Internațional (FMI) în România, Andrea Schaechter, în conferința de presă de la încheierea vizitei de două săptămâni.
Ea a arătat că având o cerere internă mai puternică și pentru contul curent este anticipată o creștere, la 1,8% din PIB. Pentru acest an, contul curent este proiectat la 1,2% din PIB, la ajustarea căruia contribuie cererea internă slabă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026