Flanco a vândut 50 de console PlayStation Vita în ziua lansării
Lanțul de retail electro-IT Flanco estimează vânzări de peste 4.000 de console PlayStation Vita până la finalul anului, înregistrând numai după ziua lansării vânzări totale de 150 de unități, inclusiv precomenzi.
Retailerul a desfășurat o campanie de precomenzi cu câteva zile înaintea lansării din 22 februarie 2012, primind peste 100 de solicitări din partea clienților. În ziua lansării, Flanco a vândut peste 50 de console PlayStation Vita.
Potrivit reprezentanților Flanco, modelul PlayStation Vita cu conectivitate 3G și WiFi a generat peste 60% din vânzările noii console portabile. PlayStation Vita 3G/WiFi este disponibil la prețul de 1.449 lei, în timp ce modelul PlayStation Vita WiFi poate fi achiziționat la prețul de 1.129 lei din rețeaua Flanco.
Consolele PlayStation (PS3, PS2, PS VITA și PSP) reprezintă peste 60% din vânzările de console în magazinele Flanco, potrivit retailerului. în același timp, jocurile și accesoriile pentru consolele PlayStation reprezintă 65% din vânzările pe aceste categorii de produse în rețeaua Flanco.
“Lansarea PlayStation Vita, precum și campaniile de testare pe care le desfășurăm în magazinele din rețeaua Flanco pentru consolele de jocuri vor atrage o creștere de cel puțin 20% a vânzărilor pentru accesorii și jocuri pentru PlayStation în 2012 “, a declarat Violeta Luca, marketing director Flanco.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026