Fitch: Băncile-mamă continuă să-și sprijinie subsidiarele din Europa de Est
Băncile vest-europene, precum UniCredit sau Erste Group Bank, mențin sprijinul acordat subsidiarelor din Europa de Est, deși încearcă să le direcționeze spre atragerea de finanțare de pe piețele locale din cauza noilor reguli privind capitalul, potrivit agenției de rating Fitch.
Creditorii din Europa de Vest, care controlează trei sferturi din activele sectorului bancar est-european, vor ca diviziile din regiune să-și finanțeze activitatea de creditare din depozite și fonduri atrase pe piețele locale unde funcționează, din moment ce resursele băncilor-mamă sunt restrânse de înăsprirea reglementărilor bancare internaționale privind rezervele de capital, citată de Bloomberg. Cu toate acestea, scăderile înregistrate în finanțarea acestor subsidiare au avut caracter limitat, consideră Artur Szeski, director la departamentul pentru instituții financiare al Fitch Varșovia. “Vedem o modificare a politicii băncilor-mamă, însă nu am constatat vreun efect drastic în privința fondurilor aflate la dispoziția subsidiarelor. Nu am observat nicio situație în care o bancă-mamă să nu pună la dispoziția subsidiarei sale capitalul de care a fost nevoie”, a spus analistul Fitch.
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Nou tratament experimental pentru atacul de cord. Cum ar putea fi „retrezite” celulele deteriorateActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Acțiunile Nvidia au scăzut cu peste 7,5% în primele minute de tranzacționare de luni pe Wall Street, ștergând peste 300 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a gigantului americanActualitate · 9 noiembrie 2026