Fiscul va folosi roboți creați de UiPath pentru a reduce timpul de așteptare al contribuabililor
Ministerul Finanțelor și UiPath au încheiat un acord de colaborare pentru operaționalizarea activiăților din cadrul Centrului de Excelență RPA (Robotic Process Automation) din cadrul ministerului. ”În baza acordului, reprezentanții Ministerului Finanțelor și cei ai UiPath vor identifica procesele software repetitive…
Ministerul Finanțelor și UiPath au încheiat un acord de colaborare pentru operaționalizarea activiăților din cadrul Centrului de Excelență RPA (Robotic Process Automation) din cadrul ministerului.
”În baza acordului, reprezentanții Ministerului Finanțelor și cei ai UiPath vor identifica procesele software repetitive la nivelul sistemelor informatice ale Ministerului de Finanțe și vor dezvolta roboți software de automatizare a acestor procese. Implementarea soluțiilor de automatizare va ajuta la diminuarea timpului de așteptare în cazul solicitărilor de informații fiscale venite din partea contribuabililor, precum și la creșterea gradului de securitate a informațiilor procesate”, se arată în comunicatul ministerului.
Acordul are ca scop identificarea și implementarea la scară largă a soluțiilor de digitalizare în cadrul ministerului, ”fiind orientat către tehnologii inovatoare, precum Blockchain, soluții Cloud, BigData / Analytics și Robotic Process Automation”.
“Împreună cu reprezentanții UiPath, aducem în administrația fiscală din România cele mai noi tehnologii de automatizare a proceselor repetitive, precum eliberarea anumitor certificate fiscale, care necesită un timp de lucru îndelungat din partea inspectorilor fiscali. Automatizarea acestor procese scade încărcarea aferentă task-urilor repetitive și permite funcționarilor să-și utilizeze expertiza pentru activități complexe, cu valoare adăugată mai mare.”, a declarat ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare.
UiPath este un start-up fondat în România în 2015 de o echipă condusă de Daniel Dines – un fost angajat al Microsoft care s-a întors în București pentru a-și înființa propria firmă – care construiește roboți software care înlocuiesc oamenii în realizarea activităților repetitive din companii. UiPath a fost listată anul acesta la Bursa de la New York, cea mai mare din lume, și are în prezent o capitalizare de peste 32 de miliarde de dolari.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026